Bine ai venit pe ContaPitesti.ro

Suntem Romdas Expert SRL , firmă de contabilitate cu peste 15 ani de activitate pe piața serviciilor financiar contabile.

În urma experienței acumulate și a cererilor primite din partea clienților noștri, am ajuns la crearea acestui proiect, unde ne propunem să prezentăm informațiile necesare agenților economici (asociaților, acționarilor și administratorilor), să le sistematizăm și să oferim rasunsuri la întrebările pe care orice contribuabil și le pune, și soluții pertinente la problemele întâmpinate de aceștia.

Mulți dintre clienții care  au ajuns la noi, proaspeți admistratori de firme, sunt bulversați de multitudinea de responsabilități și obligații care le au în noua lor postură de “părinte” al firmei. Chiar obișnuim să spunem clienților noștri că , din momentul înființării unei societăți, au sau mai au încă un “copil”. Ne propunem să lămurim cât mai multe aspecte legate de obligațiile acestora și de ceea ce trebuie ei să știe referitor la noul lor statut.

Am susținut ideea că, la înființarea unei firme, să existe obligativitatea ca persoana responsabilă cu administrarea acesteia, sa aibe minime cunoștințe legate de fiscalitate, contabilitate, dreptul muncii, legea societăților comerciale, cunoștințe dobândite în urma unor cursuri de specialitate și certificate de un examen. Așa cum ai dreptul să conduci un autoturism decât după obținerea permisului de conducere așa ar trebui să ai dreptul să administrezi o societate decât după ce ai demonstrat că ai cunoștințele necesare.

În cele mai multe cazuri, răspunderea pentru fapte care încalcă o normă legală cade în sarcina administratorului. Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii (Nemo legem ignorare censetur), iar în  desfășurarea activității unei firme sunt o multitudine de reglementări legale de care trebuie ținut cont și care, în cele mai multe cazuri, sunt necunoscute.

Demarăm acest proiect cu scopul de a aduce un plus de informare și astfel să ajutăm la administrarea cu succes a societăților.

Echipa Romdas Expert.